Decizia CCR nr. 25/2019Punctul 37
Punctul 37
37. Analiza realizată pornind de la textele constituționale și dezvoltarea lor în legislația infraconstituțională în materie relevă faptul că sintagma autorități ale administrației publice locale are un înțeles univoc, cuprinzând în sfera sa următoarele autorități publice: consiliile locale și județene, primarii și președinții de consilii județene. Ca urmare, prin utilizarea acestei sintagme, normele criticate conferă aptitudinea de a deveni acționari/asociați ai societăților comerciale rezultate din reorganizarea regiilor autonome atât consiliului local, cât și consiliului județean, Consiliului General al Municipiului București, consiliilor locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, primarilor comunelor, orașelor, municipiilor, ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, primarului general al municipiului București și președinților de consilii județene. ...
Sursa oficială ↗