Decizia CCR nr. 15/2019Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.01.2019 · dosar 11.764/94/2016
Punctul 25
25. În sistemul Organizației Națiunilor Unite, articolul 12 alineatul (1) din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, prevede că un copil care își poate forma propriile opinii are dreptul de a-și exprima liber aceste opinii în legătură cu toate problemele care îl privesc. Opiniilor copilului ar trebui să li se acorde importanța cuvenită, în conformitate cu vârsta și cu gradul său de maturitate. În plus, articolul 12 alineatul (2) din Convenția privind drepturile copilului prevede că trebuie să i se acorde copilului posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, fie direct, fie printr-un reprezentant sau un organism competent, în conformitate cu normele procedurale din legislația națională. Comitetul Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile copilului a subliniat faptul că statele părți ar trebui fie să garanteze acest drept în mod direct, fie să adopte sau să revizuiască legile, astfel încât copilul să își poată exercita pe deplin acest drept [Comitetul pentru drepturile copilului al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Comentariul general nr. 14 privind dreptul copilului de a i se lua în considerare interesele superioare cu prioritate (articolul 3 punctul 1)]. În plus, acestea trebuie să se asigure că respectivul copil primește toate informațiile și îndrumările necesare pentru a lua o decizie în concordanță cu interesul său superior. Comitetul observă, de asemenea, că un copil are dreptul de a nu-și exercita acest drept; exprimarea opiniilor de către copil este o opțiune, nu o obligație. ...
Sursa oficială ↗