Decizia CCR nr. 9/2019Punctul 20

20. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție arată că, prin reglementarea cu titlu obligatoriu a mecanismului dării în plată în cazul contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, legiuitorul a intervenit într-o situație juridică ale cărei efecte au fost epuizate încă de la momentul încheierii contractului de credit, drept care prevederile art. 8 alin. (5) și art. 11 din lege sunt neconstituționale. În același sens susțin că principiul neretroactivității legii civile este încălcat atât timp cât se conferă debitorilor executați silit posibilitatea de a cere instanței constatarea ștergerii unor datorii rezultate din contracte de credit declarate scadente anticipat, cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii. Mai mult, după darea în plată forțată a bunului imobil, creditorul trebuie să preia toate costurile de administrare, conservare, valorificare aferente proprietății, devenind în același timp și garant în favoarea debitorului în situația în care acesta a constituit garanții reale asupra imobilului sau alte sarcini, efecte inexistente la data încheierii contractului de credit. Astfel, legea criticată nu face diferența între facta praeterita, facta pendentia și facta futura. Autoarele consideră că prevederile Legii nr. 77/2016 încalcă principiul securității juridice, astfel cum este consacrat în jurisprudența Curții Constituționale, prin faptul că instituie posibilitatea retroactivării legii, încalcă principiul pacta sunt servanda și creează un dezechilibru în interpretarea unitară a legii, aceasta devenind, astfel, inaccesibilă. În susținerea contrarietății Legii nr. 77/2016 cu dispozițiile art. 15 alin. (2) este invocată și jurisprudența Curții Constituționale, apreciind ca fiind relevantă, în acest sens, Decizia nr. 745 din 3 noiembrie 2015. ...