Decizia CCR nr. 9/2019Punctul 23

23. Susțin că prin adoptarea Legii nr. 77/2016 s-au instituit în sarcina creditorilor obligații severe cu privire la modalitatea de administrare a patrimoniului acestora, prin impunerea preluării imediate a unui imobil cu care a fost garantat contractul de credit și a eliminării oricăror sume ce urmau a fi recuperate în baza contractului odată cu obținerea proprietății asupra imobilului respectiv, instituțiile de credit fiind forțate să fie parte într-un contract ale cărui condiții nu le-au agreat niciodată. Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 44 și art. 136 alin. (5) din Constituție se apreciază că prin efectul liberatoriu, constând în ștergerea creanței reziduale a băncii formată din diferența dintre soldul creditorului la momentul plății și valoarea imobilului, dreptul de proprietate al băncii asupra acestei creanțe este iremediabil afectat, ceea ce duce la concluzia neconstituționalității art. 5 alin. (2) și art. 10 din lege. De asemenea, pentru aceleași motive, apreciază că este neconstituțional și art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016. Se mai indică faptul că se încalcă atât dreptul de proprietate al băncii, cât și al creditorului cesionar, după caz, ajungându-se la pierderea dreptului de creanță avut împotriva împrumutatului/garanților, acesta fiind înlocuit cu un drept real asupra unui imobil care are o valoare incertă. Mai mult, se poate întâmpla ca bunul imobil să nu fie transmis în patrimoniul băncii liber de sarcini, nefiind reglementată nici măcar obligația de garantare a debitorului ce apelează la procedura dării în plată a imobilului. Se mai susține faptul că, prin efectul art. 3 din lege, banca este deposedată de un bun actual, respectiv dreptul de creanță născut în temeiul contractului de credit, astfel încât Legea nr. 77/2016 restrânge dreptul de proprietate privată, fără ca niciuna dintre cerințele cuprinse la art. 53 din Constituție să existe. ...