Decizia CCR nr. 867/2018Punctul 19
Punctul 19
19. Referitor la sintagma „încheiere definitivă“ din cuprinsul art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, Curtea s-a mai pronunțat asupra unor critici de neconstituționalitate referitoare la faptul că nu există cale de atac în cazul respingerii cererii de reexaminare, care este soluționată în primă instanță prin încheiere definitivă. Astfel, prin Decizia nr. 471 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014, Decizia nr. 696 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 27 noiembrie 2015, sau Decizia nr. 466 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 26 august 2016, Curtea a constatat că rațiuni ce țin de necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești justifică în mod obiectiv soluția legislativă criticată, care asigură în mod eficient un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - stabilirea corectă a taxelor judiciare de timbru - și mijloacele procedurale utilizate. Totodată, Curtea a reținut că acest cadru legislativ, în deplin acord cu normele fundamentale, creează premisele necesare ce permit instanței judecătorești să examineze circumstanțele specifice fiecărui caz și să realizeze un just echilibru între interesele individuale și cele privind administrarea justiției, astfel încât solicitantului să îi fie asigurat accesul efectiv la justiție. ...
Sursa oficială ↗