Decizia CCR nr. 873/2018Punctul 18
Punctul 18
18. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) , se constată că aceasta nu poate fi reținută. Astfel, se observă că, prin dispozițiile legale criticate, legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017, paragrafele 30 și 31, Decizia nr. 417 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 19 octombrie 2016, paragrafele 24 și 25, Decizia nr. 266 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 19 mai 2008, sau Decizia nr. 141 din 23 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 23 aprilie 2004). ...
Sursa oficială ↗