Decizia CCR nr. 874/2018Punctul 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.12.2018 · dosar 7.980/176/2016
Punctul 11
11. Se mai arată că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept și alin. (5) referitor la principiul legalității, precum și ale art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale, cu motivarea că instanța supremă a periclitat principiul securității raporturilor juridice, fiind negată justițiabililor posibilitatea de a invoca nelegalitatea deciziei instanței de apel, pe calea recursului. De asemenea, este neconstituțională interpretarea normelor legale criticate, din perspectiva faptului că impune instanțelor de judecată aplicarea unor norme constatate neconstituționale, care au încetat a mai produce efecte juridice, cu motivarea că, la data începerii procesului, părțile nu au avut în vedere și posibilitatea căii de atac a recursului. Se mai invocă și încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, dat fiind faptul că în acest mod este creat un tratament juridic diferențiat pentru cetățeni aflați în aceeași situație juridică. ...
Sursa oficială ↗