Decizia CCR nr. 833/2018Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.12.2018 · dosar 2.499/85/2016
Punctul 21
21. Potrivit conținutului normativ al reglementării criticate în prezenta cauză, respectiv art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2015, penalitățile de întârziere, precum și o cotă de 54,2% din dobânzi, aferente obligațiilor de plată principale administrate de organul fiscal central, cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, și individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unei inspecții fiscale în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) toate diferențele de obligații de plată principale individualizate în decizia de impunere sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Codul de procedură fiscală; b) o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligațiilor prevăzute la lit. a) este stinsă prin orice modalitate prevăzută de lege până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Codul de procedură fiscală; c) cererea de anulare a accesoriilor se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere, sub sancțiunea decăderii. În acest context, legiuitorul delegat, în continuarea acestor dispoziții legale, prin alin. (2) prevede că, în situația inspecțiilor fiscale ce urmează a începe după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, în scopul acordării anulării prevăzute la art. 2, organele fiscale iau în considerare declarațiile rectificative depuse de contribuabili în cel mult 10 zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență. Mai mult chiar, legiuitorul ordinar, prin art. II din Legea nr. 4/2016, aduce unele precizări suplimentare, în sensul că prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2015 sunt aplicabile în mod corespunzător și pentru penalitățile de întârziere, precum și pentru o cotă de 54,2% din dobânzi, aferente obligațiilor de plată principale administrate de organul fiscal central, cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, și individualizate în decizii de impunere, emise ca urmare a unei inspecții fiscale și comunicate în perioada cuprinsă între 1 octombrie 2015 și data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2015. În acest caz, condiția prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2015 se consideră îndeplinită și dacă aceste diferențe de obligații de plată principale sunt achitate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi. ...
Sursa oficială ↗