Decizia CCR nr. 832/2018Punctul 35

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.12.2018 · dosar 903/2/2016
Punctul 35
35. Față de cele prezentate, având în vedere și jurisprudența Curții Constituționale în materie, prin care s-a deslușit parcursul desfășurării procedurii cu privire la soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ-fiscale, inclusiv cu privire la reluarea procedurii administrative la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent, nu se poate reține pretinsa încălcare a prevederilor privind calitatea legii, mai ales că critica formulată este mai mult din perspectiva posibilității interpretării normelor legale de către cei îndrituiți la aplicarea acesteia. Or, este firesc ca în aplicarea normelor în materie fiscală, interpretarea acestora să fie apanajul celor care o aplică, având în vedere principiile care stau la baza interpretării și aplicării legii, întrucât aceasta nu poate fi exhaustivă. ...
Sursa oficială ↗