Decizia CCR nr. 836/2018Punctul 16
Punctul 16
16. În anul 2009 a fost adoptată Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, act normativ prin care s-a completat cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist. În cadrul acestui act normativ au fost prevăzute două categorii de cereri care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, respectiv cererile privind constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele prevăzute în actele normative expres prevăzute de lege și pentru care s-a prevăzut de drept caracterul politic [art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 221/2009], precum și cererile formulate în scopul obținerii unor despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative ori care privesc repunerea în drepturi [art. 5 alin. (1) și (3) din Legea nr. 221/2009]. ...
Sursa oficială ↗