Decizia CCR nr. 792/2018Punctul 15
Punctul 15
15. Curtea a reținut, în esență, că, potrivit art. 205 din Codul de procedură civilă, întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt și în drept, față de cererea de chemare în judecată. Acest act procedural va cuprinde, pe lângă datele de identificare ale pârâtului și excepțiile procesuale față de cererea reclamantului, răspunsul la toate pretențiile și motivele de fapt și de drept ale cererii, precum și dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de cerere. Cererea de chemare în judecată se comunică pârâtului, potrivit art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ocazie cu care i se pune în vedere și obligația de a depune întâmpinarea în termen de 25 de zile de la comunicarea acesteia. În ceea ce privește respectarea termenelor procedurale, art. 185 din Codul de procedură civilă prevede că, atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului. O astfel de sancțiune este prevăzută și de art. 208 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispoziție legală criticată de autoarea excepției de neconstituționalitate, aceasta fiind o aplicare mutatis mutandis a reglementării generale în privința întâmpinării. ...
Sursa oficială ↗