Decizia CCR nr. 806/2018Punctul 12
Punctul 12
12. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 din Constituție. În acest sens arată că, în măsura în care s-ar avea o interpretare strictă a acestor dispoziții de lege, s-ar cenzura accesul la justiție al angajaților, prin exceptarea de la controlul de legalitate a acțiunilor sau inacțiunilor unui angajator care nu parcurge procedura prevăzută de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale. De asemenea s-ar crea o discriminare în raport cu angajații cărora li s-a recunoscut încadrarea în condiții speciale de muncă, anterior pronunțării Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Mai arată că angajații nu pot fi făcuți culpabili pentru pasivitatea angajatorului care nu a făcut demersurile necesare pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale. ...
Sursa oficială ↗