Decizia CCR nr. 806/2018Punctul 30
Punctul 30
30. Argumentul invocat de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, potrivit căruia art. 11 alin. (6) din Directiva Consiliului 89/391/CEE dă dreptul salariaților să recurgă la autorități dacă apreciază că angajatorul nu își îndeplinește obligațiile, iar prin autorități se impune a se înțelege și instanțele de judecată, nu este de natură să modifice concluziile mai sus reținute. Astfel, Curtea reține că, prin Hotărârea din 21 martie 2018, pronunțată în cauzele conexate C 133/17 și C 134/17, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „articolul 114 alineatul (3) și articolele 151 și 153 TFUE, precum și Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă trebuie interpretate în sensul că nu se aplică unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care stabilește termene stricte și proceduri care nu permit instanțelor naționale să reexamineze sau să stabilească încadrarea activităților desfășurate de lucrători în diferite grupe de risc, pe baza căreia se calculează pensiile pentru limită de vârstă ale acestor lucrători.“ ...
Sursa oficială ↗