Decizia ÎCCJ nr. 240/2025 (HP)Punctul VIII
Punctul VIII
VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale
33. Prin Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegare unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024, a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 20.154/3/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și s-a stabilit că:
În interpretarea și aplicarea art. I alin. (1) și (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, personalul din familia ocupațională „Justiție“, ale cărui drepturi salariale au fost calculate, prin acte administrative ale ordonatorilor principali de credite, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, fără a se ține cont de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu beneficiază de majorarea de 5% a indemnizației de încadrare brute lunare, începând cu 1 ianuarie 2024.
Prin aceeași decizie au fost admise sesizările formulate de Tribunalul Vâlcea - Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 1.325/90/2024, de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.618/102/2024, de Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență în dosarele nr. 1.766/107/2024, nr. 1.778/107/2024, nr. 1.771/107/2024, nr. 1.772/107/2024, nr. 1.777/107/2024 și nr. 1.768/107/2024 și de Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.952/102/2024 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și s-a stabilit că:
În interpretarea și aplicarea art. III pct. 3 și art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023, cu trimitere la art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, structurile subordonate ale Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) și Inspecției Muncii nu beneficiază de dreptul la majorare cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 a salariului de bază/indemnizației de încadrare brute lunare cuvenite de la 1 ianuarie 2024, cu excepția situației în care din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 128/2023 ar rezulta o majorare a salariilor de bază mai mică decât procentul prevăzut la art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, situație în care se aplică procentul de 5% la salariul de bază aferent lunii decembrie 2023. ... ...
Sursa oficială ↗