Decizia CCR nr. 784/2018Punctul 85

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.11.2018 · dosar 11.431/3/2017
Punctul 85
85. Deopotrivă, în Decizia nr. 290 din 1 iulie 2004, Curtea a reținut că Legea nr. 164/2001 prevedea pentru motive de echitate, ca măsuri de protecție socială, recalcularea și recorelarea pensiilor anterior stabilite, procedură prin aplicarea căreia se urmărește înlăturarea în timp a discrepanțelor inerente între cei pensionați sub imperiul legii anterioare și cei pensionați după intrarea în vigoare a noii reglementări. Existența unor asemenea discrepanțe nu îndreptățește însă calificarea reglementării ca fiind discriminatorie și, prin aceasta, neconstituțională, esențială fiind voința legiuitorului de a le elimina, chiar dacă un atare deziderat se realizează printr-un proces cu derulare în timp, și nu dintr-odată, ceea ce, pentru rațiuni evidente, nu este practic posibil. ...
Sursa oficială ↗