Decizia CCR nr. 784/2018Punctul 89

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.11.2018 · dosar 11.431/3/2017
Punctul 89
89. Cu referire la criticile autorilor formulate prin raportare la conținutul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 223/2015, Curtea reține că, în alin. (1) al acestuia, legiuitorul a dorit, în mod firesc, să se asigure că, în vederea stabilirii pensiei militare de stat, sunt valorificate și perioadele recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare sau perioade asimilate în condițiile legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015, și nu doar perioadele de după intrarea în vigoare a acesteia. Deopotrivă însă legiuitorul, prin dispozițiile alin. (2) al art. 25 din Legea nr. 223/2015, a stabilit că vechimea valorificată pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1) nu se poate valorifica și în sistemul public de pensii sau în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia, în condițiile protocoalelor încheiate între entitățile implicate. Or, o asemenea dispoziție nu poate avea, în niciun caz, așa cum susțin autorii, semnificația pierderii integrale a stagiului de cotizare civil, ci, dimpotrivă, pe cea a valorificării sale, chiar dacă o singură dată. Cu alte cuvinte, legiuitorul a optat pentru soluția ca una și aceeași perioadă recunoscută ca vechime să nu fie valorificată de două ori. Curtea statuează că o astfel de opțiune a fost exercitată de către legiuitor în limitele largi ale marjei sale de apreciere în materie și în niciun caz nu aduce atingere vreuneia dintre normele constituționale invocate de către autorii excepției de neconstituționalitate. ...
Sursa oficială ↗