Decizia CCR nr. 784/2018Punctul 91
Punctul 91
91. Legiuitorul, în considerarea anumitor particularități, a reglementat separat o serie de pensii de serviciu, de exemplu, cele prevăzute de art. 19, 26 și 38 din Legea nr. 223/2015, de pensiile reglementate, cu titlu general, în dispozițiile art. 16 din aceasta. În ceea ce privește pensiile reglementate de art. 19 din Legea nr. 223/2015, particularitatea constă, pe de o parte, în faptul că la data trecerii în rezervă ori a încetării raporturilor de serviciu destinatarii acestora nu îndeplinesc condițiile de vechime pentru acordarea unei pensii de serviciu și, pe de altă parte, au realizat o vechime în serviciu de cel puțin 10 ani. Beneficiul reglementat de legiuitor a fost condiționat de acordarea pensiei militare de serviciu numai la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută de art. 16 alin. (2) din lege, și nu la data trecerii în rezervă ori a încetării raporturilor de serviciu. În plus, în mod firesc, dispozițiile art. 19 din Legea nr. 223/2015 mai stabilesc că pensia pentru limită de vârstă se acordă pentru numărul anilor de vechime în serviciu, stabiliți în condițiile art. 3 lit. e) din aceasta, la care se adaugă sporurile acordate conform art. 24. Prin urmare, dispozițiile art. 28 alin. (2) -(3) din Legea nr. 223/2015, criticate de autorii excepției, nu sunt decât reflectarea regimului distinct al pensiei reglementate de art. 19 din Legea nr. 223/2015, în ceea ce privește baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei. În plus, Curtea constată că data la care se face actualizarea bazei de calcul al pensiei este aceeași pentru pensiile reglementate, cu titlu general, în art. 16 și pentru cele reglementate în art. 19 din Legea nr. 223/2015, respectiv cea a deschiderii dreptului la pensie. Faptul că funcția și gradul profesional, prin raportare la care se face actualizarea, sunt cele deținute la data trecerii în rezervă/încetării raportului de serviciu este o măsură obiectivă și rezonabilă, iar nu discriminatorie. ...
Sursa oficială ↗