Decizia CCR nr. 761/2018Punctul 30
Punctul 30
30. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 155 alin. (3) din Legea nr. 71/2011, prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, în acord cu principiul de drept intertemporal tempus regit actum, atât constituirea și conținutul privilegiului, cât și opozabilitatea acestuia sunt supuse legii în vigoare la data nașterii privilegiului sau, respectiv, a efectuării formalităților de publicitate. În același sens, prevederile art. 155 alin. (3) , criticate în cauză, dispun că privilegiile pentru care formalitățile de publicitate au fost efectuate înainte de intrarea în vigoare a Codului civil își păstrează rangul de prioritate dobândit conform legii în vigoare la momentul realizării acestora. Așadar, este firesc ca rangul de prioritate al privilegiului imobiliar special să fie dat de momentul efectuării formalităților de publicitate, în deplin acord cu principiul constituțional al neretroactivității legii civile. Pretinsa „transformare a rangului de prioritate“ și, implicit, pretinsa modificare a conținutului privilegiului imobiliar nu reprezintă o transformare, ci o dobândire de rang de prioritate, având în vedere faptul că, în acord cu natura juridică a fostului privilegiu special imobiliar, actuala ipotecă legală, atât în temeiul Codului civil din 1864, cât și al noului Cod civil, dobândirea rangului de prioritate este legată intrinsec de îndeplinirea formalităților de publicitate. Prin urmare, în cazul unui concurs între creditorii ipotecari și un creditor privilegiat, în lipsa înscrierii privilegiului, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, rangul acestuia este dat de legea în vigoare la data înscrierii, aferentă regimului juridic al ipotecilor legale, astfel încât criticile de neconstituționalitate, raportate la dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 53 din Constituție, nu au fost reținute. ...
Sursa oficială ↗