Decizia CCR nr. 760/2018Punctul 4
Punctul 4
4. Prin Decizia nr. 481 din 9 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.892/118/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul Constanța într-o cauză având ca obiect obligarea unor unități administrativ-teritoriale din județul Constanța la plata contribuției acestora la finanțarea activității de protecție a beneficiarilor serviciilor sociale din raza unităților administrativ-teritoriale respective. Prin Decizia civilă nr. 813/CA din 28 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4.892/118/2016, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate. Sesizarea Curții Constituționale a fost dispusă ca urmare a admiterii recursului formulat, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva Deciziei civile nr. 813/CA din 28 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4.892/118/2016. ...
Sursa oficială ↗