Decizia CCR nr. 760/2018Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.11.2018 · dosar 4.892/118/2016
Punctul 18
18. În prezenta cauză, referitor la susținerile potrivit cărora fundamentul recuperării cheltuielilor de judecată, incluzând onorariul avocatului, îl reprezintă principiul răspunderii civile delictuale, care presupune recuperarea integrală a prejudiciului de la partea care cade în pretenții, Curtea mai reține că posibilitatea instanței de a interveni în sensul modificării acestei părți a cheltuielilor de judecată este justificată de necesitatea certificării că acestea reprezintă sume de bani reale, necesare și având caracter rezonabil, în raport cu natura activității efectiv prestate de către avocat, cu atât mai mult cu cât există pericolul exercitării abuzive a dreptului subiectiv civil de a pretinde despăgubiri pentru fapta ilicită constând în promovarea unei acțiuni judiciare neîntemeiate. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile din 26 mai 2005 sau 21 iulie 2005, pronunțate în cauzele Costin împotriva României, paragraful 43, și, respectiv, Străin și alții împotriva României, paragraful 87, potrivit căreia un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor. ...
Sursa oficială ↗