Decizia ÎCCJ nr. 220/2025 (HP)Paragraful 2
Paragraful 2
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 36.210/3/2022, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
1. dacă pentru drepturile care formează obiectul acțiunii este datorată contravaloarea inflației și, în caz afirmativ, pentru ce interval, respectiv de la data la care sumele reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate au fost reținute până la data la care acestea au fost restituite sau pentru un alt interval? ...
2. dacă pentru aceste sume reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate, care au fost reținute și în privința cărora s-a dispus restituirea ca efect al Deciziei nr. 650 din 15 decembrie 2022 a Curții Constituționale, dar și eșalonarea restituirii prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, este datorată dobândă și, în caz afirmativ, pentru ce interval și ce tip de dobândă, respectiv dobândă moratorie sau penalizatoare? ...
Sursa oficială ↗