Decizia CCR nr. 710/2018Punctul 18
Punctul 18
18. Referitor la încălcarea dreptului la muncă, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reținută. Astfel, potrivit art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2011, polițiștii, cadrele militare în activitate, precum și elevii și studenții seriilor terminale ale anului 2011 din instituțiile de formare profesională inițială, din structura Ministerului Administrației și Internelor, și absolvenții promoțiilor anului 2011 ale instituțiilor de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale, pregătiți pentru nevoile Ministerului Administrației și Internelor, care solicită în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și data de 31 decembrie 2012, prin demisie sau la cerere, încetarea raporturilor de serviciu sau trecerea în rezervă, respectiv renunțarea la calitatea de elev sau student al instituțiilor de formare profesională inițială ale Ministerului Administrației și Internelor, sunt exonerați de la plata cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării și a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară sau în străinătate, prevăzute de angajamentele/contractele încheiate potrivit legii (a se vedea și considerentele Deciziei nr. 613 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2015, pronunțată în legătură cu o soluție legislativă similară). Așadar, absolvenții promoției 2011 au avut posibilitatea să părăsească sistemul de formare inițială din structura Ministerului Administrației și Internelor și, implicit, să se angajeze în raporturi de muncă, în acord cu dispozițiile art. 41 din Constituție, fără a plăti cheltuielile pe care instituția de învățământ le-a suportat pe parcursul formării profesionale. Pe de altă parte, ei au putut fi încadrați în structurile Ministerului de Interne, începând cu 1 ianuarie 2012. Legiuitorul a condiționat încadrarea lor de împlinirea unui anumit termen, condiționare determinată de situația finanțelor publice, până atunci absolvenții putând exercita orice profesie aleasă (cu respectarea unor condiții formale, potrivit art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2011). ...
Sursa oficială ↗