Decizia CCR nr. 725/2018Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.11.2018 · dosar 6.547/314/2016
Punctul 23
23. Spre deosebire de reglementarea anterioară consacrată de art. 137 alin. 1 lit. a) din Codul penal din 1969, care se referea la inexistența unei condamnări în termenul de reabilitare, art. 168 lit. a) din actualul Cod penal condiționează reabilitarea judecătorească de nesăvârșirea unei infracțiuni în acest termen. Cu privire la această diferență terminologică Curtea constată că prin noua reglementare s-a unificat regimul reabilitării de drept (art. 165 din Codul penal) cu cel al reabilitării judecătorești. Totodată, chiar și sub imperiul Codului penal din 1969, s-a arătat că între cele două exprimări nu exista decât o diferență formală, întrucât condiția din art. 137 alin. 1 lit. a) se completa cu cea din art. 137 alin. 1 lit. c) din același cod, potrivit căreia cel condamnat trebuie să fi avut în interiorul termenului de reabilitare o bună conduită, condiție care nu era îndeplinită dacă cel condamnat a mai săvârșit o infracțiune. Din această perspectivă se explică și renunțarea la preluarea condiției prevăzute de art. 137 alin. 1 lit. c) din Codul penal din 1969 și care, parțial și implicit, se regăsește în art. 168 lit. a) din Codul penal. Deci, buna conduită se reflectă, de lege lata, în abținerea de la conduite antisociale care desemnează propriu-zis acte infracționale (iar nu și altfel de manifestări, spre exemplu, contravenționale). ...
Sursa oficială ↗