Sari la conținut

Decizia CCR nr. 733/2018Punctul 19

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
20.11.2018
Dosarul
4.047/866/2015

19. Analizând conținutul normativ al art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, Curtea reține că, potrivit acestor prevederi legale, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea poate fi atacată numai apel. În intenția legiuitorului, acest text a fost modificat prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă tocmai pentru a fi în concordanță cu reglementările noului Cod de procedură civilă, în condițiile în care, anterior modificării, acesta stabilea că hotărârea primei instanțe este atacabilă cu recurs. În optica noului Cod de procedură civilă, calea de atac de drept comun a redevenit apelul, recursul în casație putând fi declarat în mod excepțional și pentru motive stricte de procedură. Astfel, orice parte va putea declara apel împotriva hotărârii judecătoriei, acesta putându-se formula în termen de 30 de zile, potrivit art. 468 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, urmând a fi soluționat de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, o prevedere rezonabilă luând în considerare natura administrativă a procesului-verbal. Curtea observă că, spre deosebire de dreptul comun, motivarea apelului nu este însă obligatorie, iar în această situație, persoana în cauză poate să-și susțină motivele de apel și oral în fața tribunalului. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie