Decizia CCR nr. 724/2018Punctul 18
Punctul 18
18. Tot prin Decizia nr. 680 din 2 noiembrie 2017 paragrafele 63, 65, și 66, Curtea a arătat că „prin stabilirea unei limite temporale pentru procedura de încadrare a unor locuri de muncă în condiții speciale, precum și din reglementarea unei proceduri de reevaluare a acestei încadrări se desprinde intenția vădită a legiuitorului de a restrânge sfera locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite sau speciale, prin normalizarea acestora și înlăturarea factorilor de risc pentru sănătatea salariaților, potrivit legislației privind protecția muncii“. Astfel, Curtea a apreciat că „locurile de muncă înființate după încheierea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 nu mai pot întruni, în mod obiectiv, aceleași criterii care au determinat încadrarea în condiții speciale a unor locuri de muncă încadrate potrivit legislației anterioare în grupa I de muncă și care se desfășurau într-un cadru care nu asigura o protecție suficientă a salariaților împotriva riscurilor activității desfășurate. Dacă, prin însăși natura lor, unele dintre activitățile enumerate în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010 expun totuși salariații la factori de risc pentru sănătate, astfel încât aceștia, indiferent de măsurile de protecție instituite în unitatea în care își desfășoară activitatea, s-ar afla într-o situație identică cu cea a persoanelor deja încadrate în locuri de muncă în condiții speciale, potrivit art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, reprezintă un aspect a cărui evaluare depășește competența Curții Constituționale, care nu poate tranșa asupra aspectelor de constituționalitate ce decurg din rezultatul unei astfel de evaluări. O astfel de situație de fapt impune însă legiuitorului ca, în temeiul competenței sale constituționale, să intervină pentru înlăturarea unor eventuale tratamente juridice care ar contraveni prevederilor art. 16 din Constituție.“ ...
Sursa oficială ↗