Decizia CCR nr. 713/2018Punctul 4
Punctul 4
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autoarei excepției, care solicită admiterea criticilor de neconstituționalitate, sens în care precizează, în esență, că prevederile legale care nu permit exercitarea controlului de legalitate a actelor administrative cu caracter normativ, pe calea excepției de nelegalitate, încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție. În susținerea neconstituționalității sintagmei „în regim de putere publică“, autoarea excepției consideră că prerogativele de putere publică aparțin doar autorităților publice, astfel încât este neconstituțională asimilarea cu aceste autorități a persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Consideră că dispozițiile legale criticate sunt neclare și determină o sustragere de la controlul de legalitate a actelor emise de aceste „autorități asimilate“. Face referire la notele scrise aflate la dosar. ...
Sursa oficială ↗