Decizia CCR nr. 726/2018Punctul 12
Punctul 12
12. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 948 din 25 iunie 2009, Curtea Constituțională a statuat că legiuitorul, în acord cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, are deplina libertate de a reglementa infracțiunile și pedepsele acestora. Faptul că prin art. 322 alin. 3 din Codul penal din 1969 s-a instituit o unică pedeapsă pentru toți participanții nu este de natură a afecta dreptatea ca valoare supremă în statul de drept și procesul echitabil ca o componentă a accesului liber la justiție, deoarece, dimpotrivă, această reglementare se constituie într-o normă ce urmează regulile generale prevăzute de art. 27 din Codul penal din 1969. Or, dacă se acceptă premisa potrivit căreia infracțiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. 2 și 3 din Codul penal din 1969 nu este altceva decât o faptă colectivă de vătămare corporală gravă ori de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte comisă numai de autori alături sau nu de instigatori sau/și complici constituiți în cel puțin două grupări rivale, este lesne de observat că, prin comparație cu pedepsele prevăzute de art. 182 și art. 183 din același cod, pedepsele stabilite în textul legal criticat sunt stabilite în limite considerabil mai mici (de la 6 luni la 5 ani, față de 2-7 ani, 2-10 ani sau de 5-15 ani). De aceea, aspectele semnalate, referitoare la incapacitatea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată de a stabili în speța dedusă judecății cine este autorul faptei prin care s-a cauzat nemijlocit moartea victimei, nu sunt de natură a fi convertite într-un fine de neconstituționalitate, interpretarea și aplicarea legii fiind atributul exclusiv al instanței de judecată. ...
Sursa oficială ↗