Sari la conținut

Decizia CCR nr. 420/2018Punctul 28

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
21.06.2018
Dosarul
5.849/2/2013

28. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 562 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 3 noiembrie 2016, paragraful 16, că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate stabilesc sancțiunile aplicabile în cazul constatării stării de incompatibilitate sau de conflict de interese. Astfel, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese, constituie temei pentru eliberarea din funcție ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective. Norma legală criticată reprezintă, așadar, o normă de trimitere, stabilind că sancționarea incompatibilității ori conflictului de interese intervine potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, Curtea constatând că prevederile de lege criticate nu prezintă deficiențe de precizie sau claritate, de natură a determina declararea neconstituționalității lor. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie