Decizia CCR nr. 686/2018Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.11.2018 · dosar 126/1.371/2016
Punctul 22
22. Din analiza întregului ansamblu legislativ în materie, Curtea reține că, în procedura insolvenței, sunt prevăzute mecanisme legale prin care să fie supuse controlului de legalitate al judecătorului-sindic chestiuni legate de derularea procedurilor de insolvență, orice creditor putând aduce la cunoștința comitetului creditorilor aspecte legate de activitatea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, și, prin urmare, să solicite punerea în discuție a înlocuirii administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, pentru motive temeinice, pentru aplicarea defectuoasă a prevederilor Legii nr. 85/2014 sau pentru neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor prevăzute de lege, mai ales că, pe lângă rolul său de reprezentant al creditorilor și de apărător al intereselor acestora, potrivit art. 47 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, comitetul creditorilor poate chiar convoca adunarea creditorilor (care poate fi convocată și de către creditorii deținând creanțe în valoare de cel puțin 30% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot) care, la rândul său, poate adopta o hotărâre pentru înlocuirea administratorului judiciar, în condițiile legii, pe care să o supună analizei judecătorului-sindic. ...
Sursa oficială ↗