Decizia CCR nr. 685/2018Punctul 104
Punctul 104
104. Se arată că Hotărârea nr. 89/2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție contravine și Deciziei Curții Constituționale nr. 68 din 22 februarie 2018, prin care s-a reținut că „potrivit art. 32 alin. (5) teza întâi, completul de 5 judecători este prezidat de președintele sau de vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, atunci când acesta face parte din complet [...]“. Din această perspectivă se achiesează la concluzia reținută în sesizare, potrivit căreia „alin. (5) al art. 32, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 207/2018, nu face altceva decât să precizeze că președintele și vicepreședinții fac parte din completul de 5 judecători, pe care îl și prezidează, doar atunci când au fost desemnați după procedura de la alin. (4) , și anume prin tragere la sorți, în ședință publică“ și se apreciază că aceasta este pe deplin întemeiată. ...
Sursa oficială ↗