Decizia CCR nr. 685/2018Punctul 149
Punctul 149
149. De altfel, Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin Decizia nr. 68 din 27 februarie 2018, par. 18, și a reținut că, potrivit art. 32 alin. (5) teza întâi, Completul de 5 judecători este prezidat de președintele sau vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, atunci când acesta face parte din complet, iar judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Deci, Curtea Constituțională a exclus posibilitatea ca legea să permită unei persoane din conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție să facă parte din Completul de 5 judecători, altfel decât prin tragere la sorți, numai în acest mod putând să îl conducă, după caz. Curtea a prezumat că, în aplicarea prevederilor legale mai sus menționate, toți judecătorii care compun Completul de 5 judecători sunt trași la sorți. Curtea a arătat că „judecătorii care compun Completul de 5 judecători sunt desemnați prin tragere la sorți, deci în mod aleatoriu, în ședință publică, iar faptul că unul dintre aceștia deține și funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau de vicepreședinte al acestei instanțe nu conduce de plano la concluzia că ar fi lipsit de imparțialitate“ (paragraful 20). Desigur, per a contrario prezumția de imparțialitate este înlăturată dacă se constată că membrii Completului de 5 judecători nu au fost desemnați prin tragere la sorți. ...
Sursa oficială ↗