Decizia CCR nr. 681/2018Punctul 14
Punctul 14
14. Președintele Camerei Deputaților a transmis, cu Adresa nr. 2/8013 din 10 septembrie 2018, înregistrat la Curtea Constituțională cu nr. 7.721 din 10 septembrie 2018, punctul său de vedere, prin care apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată, în esență, că nu poate fi reținută critica referitoare la art. 3 din lege prin raportare la art. 121 alin. (1) și art. 122 alin. (1) din Constituție, întrucât președintele consiliului județean este o autoritate de ordin constituțional, astfel cum rezultă din art. 123 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit căruia „Între prefecți, pe de o parte, consiliile locale și primari, precum și consiliile județene și președinții acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.“. Astfel, președintele consiliului județean este reglementat la un articol distinct [art. 123 alin. (4) din Constituție] față de articolul dedicat autorităților de la nivelul județului [art. 122 din Constituție], iar din coroborarea celor două dispoziții constituționale rezultă că președintelui consiliului județean îi este recunoscut statutul de autoritate constituțională. ...
Sursa oficială ↗