Decizia CCR nr. 681/2018Punctul 191
Punctul 191
191. În ce privește sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.217A/2018, aceasta a fost adresată de către Președintele României la data de 31 iulie 2018, în condițiile în care Parlamentul a trimis legea spre promulgare în data de 12 iulie 2018, în aceeași zi Președintele României fiind informat, prin adresa Curții Constituționale, și cu privire la declanșarea controlului a priori asupra respectivei legi, în baza sesizării anterioare, ce constituie obiectul Dosarului nr. 1.117A/2018. Având în vedere jurisprudența Curții, și anume Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, paragraful 70, prin care Curtea a sintetizat cazurile în care o sesizare este admisibilă, în funcție de termenul de sesizare, rezultă că și această sesizare, fiind formulată înăuntrul termenului ipotetic de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituție pentru promulgarea legii, respectă exigențele în această materie. ...
Sursa oficială ↗