Decizia CCR nr. 675/2018Punctul 23

23. Legiuitorul a reglementat abuzul de drept în strânsă legătură cu noțiunea de bună-credință (bona-fides). Față de dispozițiile art. 15 din Codul civil și art. 12 din Codul de procedură civilă, săvârșește un abuz de drept cel care exercită un drept subiectiv într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe. De această dată, însuși legiuitorul Codului civil a făcut referire la buna-credință, prevăzând că „orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și cu bunele moravuri“ (art. 14 din Codul civil). Existența bunei-credințe va constitui un element important de apreciere privind săvârșirea unui abuz de drept și în alte materii (cum ar fi cea penală), în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare - a se vedea art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Cu alte cuvinte, acolo unde există bunăcredință nu poate fi abuz de drept, iar, în măsura în care dreptul este exercitat cu rea-credință, prin deturnarea acestuia de la scopul economic și social în vederea căruia a fost recunoscut și, respectiv, prin încălcarea drepturilor unei alte persoane, acesta nu mai poate beneficia de protecție juridică. ...