Decizia CCR nr. 651/2018Punctul 19

19. De asemenea constatăm că în cauză ceea ce se critică reprezintă, în realitate, o omisiune legislativă (respectiv faptul că dispozițiile art. 595 din Codul de procedură penală ar trebui să prevadă ca un caz distinct de înlăturare sau modificare a pedepsei și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare) și, dată fiind natura acesteia, apreciem că instanța de contencios constituțional nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera exclusivă de competență a legiuitorului primar sau delegat. Pe cale de consecință, ținând seama de dispozițiile constituționale ale art. 142 alin. (1) , potrivit cărora „Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției“, și de cele ale art. 1 alin. (5) , potrivit cărora, „în România, respectarea [...] legilor este obligatorie“, subliniem faptul că legiuitorul, și nu Curtea Constituțională, are obligația de a reglementa o procedură distinctă care să materializeze efectele constatării neconstituționalității unei norme de incriminare, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii. ...