Decizia CCR nr. 651/2018Punctul 40
Punctul 40
40. Așa fiind, apreciem că un astfel de raționament este valabil mutatis mutandis și în cauza de față, deoarece o decizie prin care Curtea Constituțională, în exercitarea controlului concret, a posteriori, admite excepția de neconstituționalitate este obligatorie și produce efecte erga omnes, determinând obligația legiuitorului, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, de a pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Legii fundamentale. Termenul în care trebuie îndeplinită obligația constituțională este de 45 de zile, consecința nerespectării sale fiind încetarea efectelor juridice a dispozițiilor din legile sau ordonanțele, constatate ca fiind neconstituționale, în vigoare la data efectuării controlului și suspendate de drept pe durata termenului constituțional.
Chiar dacă responsabilitatea de a aplica normele legale în acord cu deciziile Curții Constituționale aparține organelor judiciare, responsabilitatea de a reglementa în acord cu acestea revine numai autorității legiuitoare primare/delegate (Parlament/Guvern) și, prin urmare, instanța de contencios constituțional nu se poate substitui acesteia în vederea prevenirii consecințelor negative relevate în cauzele supuse prezentului control. ...
Sursa oficială ↗