Decizia CCR nr. 636/2018Punctul 4
Punctul 4
4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Arată că textul criticat privește activitățile economice impozabile, iar, în opinia autorului excepției, acestea nu s-ar aplica și vânzărilor repetate de imobile, în general cele operate de dezvoltatorii imobiliari, și că s-ar aplica dispozițiile Codului civil, respectiv impozitul aplicat de notar la vânzarea imobilelor, și nu s-ar mai aplica și taxa pe valoarea adăugată. Or, față de acestea, consideră că textul este clar, deoarece activitatea economică este definită ca o exploatare a bunurilor corporale cu caracter de continuitate, așadar trebuie să rezulte acest caracter de continuitate, iar imobilul este un bun corporal. ...
Sursa oficială ↗