Decizia CCR nr. 636/2018Punctul 19

19. În ceea ce privește critica formulată din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta referitoare la calitatea legii, Curtea subliniază faptul că se critică prevederile art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma avută înainte de modificarea operată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2009. În acest context, Curtea reține că, atât la adoptarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cât și ulterior, în dinamica legislativă, legiuitorul a avut în vedere armonizarea legislației naționale cu legislația fiscală a Uniunii Europene și cu acordurile fiscale internaționale la care România este parte și asigurarea unui cadru unitar, coerent și clar al reglementărilor fiscale, avându-se în vedere astfel Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 11 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare. În cuprinsul art. 9 alin. (1) din directiva precitată se prevede că „«Persoană impozabilă» înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfășoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activității respective. Orice activitate a producătorilor, comercianților sau persoanelor care prestează servicii […] este considerată «activitate economică».“ Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate este, de asemenea, considerată activitate economică. Potrivit art. 12 alin. (1) din această directivă, statele membre pot considera ca „persoană impozabilă“ orice persoană care efectuează, în mod ocazional, o operațiune legată de activitățile prevăzute la art. 9 alin. (1) și, în special, „operațiunea de livrare a unei clădiri sau a unor părți ale unei clădiri și a terenului pe care se află clădirea, înaintea primei ocupări“. ...