Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 249
Punctul 249
249. Propunerea de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost inițiată de un număr de 182 de deputați și de senatori și înaintată Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 18 aprilie 2018. La aceeași dată, Biroul permanent al Senatului a dispus trimiterea propunerii legislative Consiliului Legislativ, în vederea emiterii avizului, Guvernului, în vederea transmiterii punctului de vedere, și Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, în vederea întocmirii raportului. La data de 25 aprilie 2018, Consiliul Legislativ a emis Avizul nr. 381, prin care avizează favorabil, cu observații și propuneri, inițiativa legislativă. Guvernul, în temeiul art. 111 alin. (1) din Constituție, a formulat, cu observații și propuneri, punctul de vedere, pe care îl trimite Parlamentului în data de 24 mai 2018. În data de 11 iunie 2018, Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției a depus raportul favorabil, cu amendamente. În data de 13 iunie 2018, propunerea legislativă este adoptată de Senat și înaintată Camerei decizionale. ...
Sursa oficială ↗