Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 509

509. Pentru a desluși înțelesul normei criticate este necesară analiza coroborată a acesteia cu norma cuprinsă în alineatul precedent al art. 139, astfel cum aceasta a fost modificată. Astfel, după ce, în prealabil, legiuitorul stabilește că înregistrările efectuate de părți și de subiecții procesuali principali constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții, prin norma nou-introdusă permite folosirea ca mijloace de probă a înregistrărilor de pe camerele de supraveghere, precum și a tuturor înregistrărilor realizate în locuri publice. Cu alte cuvinte, legiuitorul acordă valoare probatorie înregistrărilor de pe camerele de supraveghere, indiferent de localizarea acestora, într-un mediu privat sau public, și indiferent de calitatea persoanelor care efectuează înregistrarea, precum și tuturor înregistrărilor realizate în locuri publice, indiferent de calitatea persoanelor care le efectuează. Norma nu acoperă ipoteza înregistrărilor realizate în locuri private, altele decât cele de pe camerele de supraveghere, care rămâne reglementată de alineatul precedent, însă cu limitele expres prevăzute referitoare la calitatea persoanelor care efectuează înregistrările și la obiectul acestor înregistrări, propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Astfel, nu pot constitui mijloace probatorii înregistrările efectuate în locuri private de părți și de subiecții procesuali principali, care nu privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții, și nici înregistrările efectuate în locuri private de orice altă persoană. ...