Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 709

709. Cu privire la „starea de pericol concret pentru ordinea publică“, sintagmă utilizată de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunțat în mai multe rânduri, constatând constituționalitatea sa. Astfel, prin Decizia nr. 558 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 14 august 2015, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 223 alin. (2) sunt constituționale, sens în care s-a reținut că situația în care lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru „ordinea publică“ este în deplină concordanță cu prevederile constituționale ale art. 131, care statuează că Ministerul Public apără „ordinea de drept“. De aceea, de vreme ce, în procesul penal din România, procurorul acționează ca apărător al intereselor generale ale societății, dar și ale părților din proces, în spiritul legalității, atunci cele două noțiuni, „ordinea de drept“ și „ordinea publică“, nu se exclud și nu se află în contradicție, fiind într-o relație de interdependență, sens în care ordinea de drept se concretizează în ordinea publică prin asigurarea respectării legii penale. Prin Decizia nr. 32 din 19 ianuarie 2017, precitată, paragraful 24, Curtea a statuat că „existența pericolului pentru ordinea publică se stabilește nu numai în funcție de natura și gravitatea faptei, relevată de limitele de pedeapsă ori de modul și circumstanțele de comitere, sau numai de determinarea unei stări de neîncredere a opiniei publice în exercitarea atribuțiilor organelor judiciare pentru protecția cetățenilor împotriva unor astfel de fapte reprobabile, dar și de alte elemente care trebuie îndeplinite cumulativ, referitoare la persoana arestată, și anume anturajul, mediul din care aceasta provine, existența antecedentelor penale ori a altor împrejurări privitoare la ea“. ...