Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 744

744. Analizând comparativ cele două texte legale, alin. (5) și alin. (5^1), Curtea constată că acestea au aceeași ipoteză de incidență: situația achitării inculpatului. Potrivit alin. (5) , persoana vătămată sau partea civilă este obligată să plătească inculpatului cheltuielile judiciare făcute de acesta, în măsura în care au fost provocate de persoana vătămată sau de partea civilă. Dispozițiile alineatului următor prevăd obligația statului la plata către inculpat a cheltuielilor judiciare făcute de acesta. Din interpretarea coroborată a celor două norme pot rezulta două interpretări: prima ar fi aceea că alin. (5^1), normă ulterioară, anulează efectele alin. (5) , astfel că, în orice situație, indiferent de reținerea sau nu a unei culpe procesuale a persoanei vătămate sau a părții civile, statul este cel care suportă cheltuielile judiciare avansate de inculpat, iar cea de-a doua ar fi aceea potrivit căreia coexistența celor două norme dă naștere la două obligații distincte și concurente, cea a persoanei vătămate sau a părții civile, în sarcina căreia a fost reținută o culpă procesuală, respectiv cea a statului, inculpatul urmând a se îndestula din ambele surse. Or, ambele interpretări conduc la situații inadmisibile, din punctul de vedere al efectelor juridice: prima, întrucât se întemeiază pe un paralelism legislativ care consacră două reglementări contradictorii, o normă anulând efectul juridic al celeilalte, a doua, care prezervă efectele juridice ale ambelor norme, întrucât creează premisele unei despăgubiri a inculpatului peste limita cheltuielilor avansate de acesta, cu consecința îmbogățirii sale fără justă cauză. ...