Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 791

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.10.2018 · dosar 945A/2018
Punctul 791
791. Potrivit noilor prevederi ale art. 292 alin. (2) din cod, după sesizarea din oficiu, organul de urmărire penală „repartizează aleatoriu dosarul astfel format unui procuror“. Cu alte cuvinte, prin folosirea noțiunii „organ de urmărire penală“, care reprezintă genul proxim în această materie, legiuitorul creează premisa ca oricare dintre cele trei categorii de organe penale, care se constituie în diferența specifică (procurorul, organul de cercetare penală al poliției judiciare sau organul de cercetare penală special), să se sesizeze din oficiu și să repartizeze aleatoriu cauza unui procuror. Or, în ceea ce privește repartizarea cauzei, aceasta reprezintă o atribuție corespunzătoare funcției de conducere a activității de urmărire penală, care revine, așa cum arătam mai sus, în exclusivitate procurorului. Mai mult, întrucât legea prevede că repartizarea dosarului astfel format să face către un procuror, se poate ajunge la situația absurdă ca un organ de cercetare penală, a cărui activitate este supravegheată de către procuror, să dispună repartizarea unei cauze către un procuror, în vădită contradicție cu rolul legal și constituțional al acestor organe. ...
Sursa oficială ↗