Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 801

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.10.2018 · dosar 945A/2018
Punctul 801
801. În schimb, din aceeași analiză coroborată, Curtea observă că dispozițiile art. 305 alin. (1) din cod prevăd, printre condițiile cumulative ce se cer a fi îndeplinite pentru dispunerea începerii urmăririi penale cu privire la faptă, constatarea că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1) din cod. Cu alte cuvinte, cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale devin cazuri de împiedicare a începerii urmăririi penale in rem. Or, o atare concluzie este în vădită contradicție cu însuși scopul urmăririi penale in rem. Astfel, potrivit art. 16 alin. (1) , printre cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale sunt cele privind inexistența faptei, fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea sau există o cauză justificativă sau de neimputabilitate. În condițiile în care faza procesuală a urmăririi penale in rem este tocmai faza destinată strângerii de probe în baza cărora se pot contura indicii rezonabile care pot sta la baza unei învinuiri aduse unei persoane, organul de cercetare având obligația de a căuta și a strânge datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunii, a făptuitorului și a împrejurărilor în care acesta a comis fapta, trimiterea la respectarea condițiilor privind punerea în mișcare a acțiunii penale, condiții a căror verificare poate fi efectuată ulterior, după parcurgerea fazei urmăririi penale in rem, și care, îndeplinite cumulativ, justifică trecerea la fazele ulterioare ale urmăririi penale, urmărirea penală in personam, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale, este lipsită de logică juridică, anulând aplicabilitatea acestei norme. ...
Sursa oficială ↗