Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 829
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 12.10.2018
- Dosarul
- 945A/2018
829. Este evident că, din modul de redactare a textului de lege criticat, în ipoteza de incidență a acestei norme nu se urmează procedura Verificărilor prealabile la judecata în primă instanță, prevăzute de art. 370^1-370^5 din cod, acestea fiind aplicabile doar în ipoteza în care instanța este sesizată prin rechizitoriu conform art. 370^1 din cod. Ipoteza reglementată de textul criticat privește situația în care instanța de judecată dispune soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, respectiv atunci când, verificând legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la urmărire penală, instanța desființează soluția procurorului și dispune începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care în cursul cercetării penale a fost pusă în mișcare acțiunea penală, iar probele legale administrate sunt suficiente. Conform normei criticate, pentru a respecta caracterul echitabil al procesului, instanța verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale și exclude probele nelegal administrate, ca urmare a aplicării sancțiunii nulității, prevăzute de art. 280-282 din cod. Garanțiile cerute de instanța de contencios constituțional sunt respectate, întrucât, potrivit art. 318 alin. (13) din cod, astfel cum a fost modificat prin legea supusă controlului, instanța dispune citarea persoanelor interesate, care pot participa la judecarea cauzei [conform alin. (14) al aceluiași articol, în forma modificată] și pot formula cereri și ridica excepții cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Având în vedere aceste aspecte, este de înțeles de ce legiuitorul nu a prevăzut în ipoteza textului criticat procedura prevăzută de art. 370^1-370^5 din cod. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.