Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 858

858. Or, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, principiul accesului liber la justiție - consacrat de Constituție în art. 21, care la alin. (1) prevede că „orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime“ - înseamnă posibilitatea juridică de a avea acces, pe de o parte, la structurile judecătorești, iar, pe de altă parte, la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, având în vedere că prin justiție se înțelege atât sistemul instanțelor judecătorești, cât și activitatea de soluționare a cauzelor civile, administrative, penale etc., în vederea aplicării de sancțiuni și restabilirii drepturilor și intereselor legitime încălcate. Este adevărat că regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești sunt de competența exclusivă a legiuitorului - așa cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ - însă legiuitorul, în alegerea soluțiilor sale legislative, trebuie să țină seama de toate prevederile constituționale, neputându-le eluda în exercitarea competenței sale în materie de procedură, în caz contrar încălcându-se prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia, „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“ (Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, și Decizia nr. 347 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 9 mai 2007). De asemenea, soluțiile legislative alese trebuie să respecte cerințele de calitate a legii, să fie clare și previzibile, astfel încât să poată fi interpretate și aplicate în mod unitar. ...