Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 913

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.10.2018 · dosar 945A/2018
Punctul 913
913. Confiscarea extinsă, reglementată la art. 112^1 din Codul penal, reprezintă, de asemenea, o sancțiune de drept penal, respectiv o măsură de siguranță cu scop similar confiscării speciale, aplicabile persoanei condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni care trebuie să îndeplinească trei condiții cumulative: (i) infracțiunea se regăsește în enumerarea limitativă prevăzută în alin. (1) al art. 112^1; (ii) este susceptibilă să îi procure un folos material; (iii) legea prevede pentru această infracțiune o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani sau mai mare. În general, infracțiunile la care face referire expresă textul de lege au un grad de pericol social sporit și sunt susceptibile de a fi comise în forme de criminalitate organizată. Pe lângă aceste condiții, măsura confiscării extinse se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ alte două cerințe suplimentare referitoare la persoana condamnată: (i) valoarea bunurilor dobândite de către condamnat într-un anumit interval de timp (5 ani înainte de momentul săvârșirii infracțiunii și, atunci când este cazul, după săvârșirea acesteia, până la întocmirea rechizitoriului) depășește în mod vădit veniturile obținute de către acesta în mod licit; iar (ii) instanța își formează convingerea că bunurile respective provin din activități infracționale de natura celor enumerate în lege. ...
Sursa oficială ↗