Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 987

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.10.2018 · dosar 945A/2018
Punctul 987
987. Potrivit dispozițiilor art. 538 din Codul de procedură penală, intitulat Dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară, persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Dreptul la reparare îl are și persoana achitată definitiv, după rejudecare, în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă. Așa fiind, art. 538 din cod instituie eroarea judiciară, ca temei care îndreptățește o persoană să solicite repararea pagubei materiale sau a daunei morale. Eroarea judiciară dă naștere dreptului la repararea pagubei, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (i) pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare; (ii) pronunțarea unei hotărâri definitive de achitare, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară ori în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă; (iii) persoana să nu fi determinat condamnarea prin declarații mincinoase ori în orice alt fel, în afara cazurilor în care a fost obligată să procedeze astfel; și (iv) persoanei condamnate să nu îi fie imputabilă, în tot sau în parte, nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit. ...
Sursa oficială ↗