Sari la conținut

Decizia CCR nr. 619/2018Punctul 23

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
03.10.2018
Dosarul
1.214A/2018

23. De asemenea, cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, consideră că limbajul juridic al modificărilor vizate este clar, întrucât în conținutul legii nu se regăsesc pasaje obscure sau soluții normative contradictorii, este precis, fiind redactat într-un stil specific normativ care prezintă norma instituită fără explicații sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba română. Conceptele și noțiunile utilizate sunt configurate în concordanță cu actul normativ de bază în care se integrează, iar detalierea diferitelor situații procedurale este departe de a fi ambiguă, fiind redată previzibil și univoc, cu respectarea Legii nr. 24/2000. În fine, arată că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 733 din 10 iulie 2012, instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra aspectelor privitoare la lipsa de claritate și previzibilitate, în sensul că acestea nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci vizează, în fapt, probleme de aplicare a legii, Parlamentul având competența de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări, pentru a asigura ordinea juridică necesară. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie