Decizia ÎCCJ nr. 212/2025 (HP)Punctul VI

VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept 30. Completul de judecată al Curții de Apel Pitești a apreciat că dispozițiile art. 9 lit. g) din Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, prin care se exceptează de la decontare contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului și auzului: baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere, sunt în contradicție cu dispozițiile art. 12-15 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare. Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 reglementează condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, fără ca necesitatea acestora să fie consecința directă a utilizării echipamentelor cu ecran de vizualizare, și reprezintă norma generală care se aplică atunci când nu există o reglementare de excepție. ... 31. Prin urmare, a reținut instanța de sesizare că, în ceea ce privește necesitatea protecției vederii și a ochilor ca urmare a utilizării echipamentelor cu ecran de vizualizare, dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.028/2006 au caracter special față de Hotărârea Guvernului nr. 762/2010, aplicându-se cu prioritate în speța de față. ... 32. A subliniat instanța de trimitere faptul că Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 nu cuprinde criterii de evaluare a dispozitivelor medicale ca fiind „aparate de corecție speciale, specific lucrului în cauză“. Luând în considerare cadrul legal mai sus menționat, precum și interpretările date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-392/21, se poate constata că legislația națională, mai exact Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006, care a transpus în legislația națională prevederile Directivei 90/270/CEE din 29 mai 1990, ridică serioase dificultăți de interpretare și aplicare a prevederilor art. 12 și 14, prin preluarea fidelă a acestora în ordinea juridică internă, fără clarificări suplimentare, prin prisma lipsei unor criterii de evaluare a dispozitivelor medicale ca fiind „aparate de corecție speciale, specifice lucrului în cauză“ în sensul distincțiilor reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Decizia pronunțată în Cauza C-392/21, respectiv a omisiunii prevederii unor criterii de evaluare a dispozitivelor medicale ca fiind „aparatele de corecție speciale, specific lucrului în cauză“. ... 33. „Un aparat de corecție special“ în sensul dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.028/2006 ar trebui să servească mai degrabă la corectarea dificultăților vizuale specifice activității decât a dificultăților vizuale de ordin general care nu sunt în mod necesar legate de condițiile de muncă. ... 34. Raportat la prevederile legale menționate anterior și la interpretarea dată prin decizia pronunțată în Cauza C-392/21, se apreciază în sensul că ochelarii de vedere intră în noțiunea de „dispozitive de corecție specială“ numai în situația în care deteriorarea vederii este o consecință a condițiilor de lucru (activitatea pe echipamente cu monitor, iluminat inadecvat), și nu a unei afecțiuni medicale preexistente, a cărei agravare este independentă de condițiile de lucru. ... 35. De asemenea, în lumina interpretării date prin decizia pronunțată în Cauza C-392/21 articolului 9 alineatele (3) și (4) din Directiva 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor, acordarea sporului pentru condiții de muncă nu poate fi considerată ca acoperind obligația angajatorului, întrucât este un spor cu caracter general, acordat tuturor angajaților care lucrează în aceleași condiții, indiferent dacă au sau nu probleme oftalmologice. ... 36. Completul de judecată din cadrul Tribunalului Iași a apreciat că angajatul nu trebuia să urmeze niciuna dintre procedurile specifice, lucru mai evident în cazul celei reglementate de normele metodologice la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2024, care nu era încă în vigoare nici măcar la data sesizării instanței. Interpretarea se impune și în cazul deciziei date de președintele Curții de Apel Galați, deoarece cheltuiala fusese deja făcută la momentul emiterii acelei decizii, iar reclamanta nu o putea anticipa, astfel încât ar constitui o sarcină exorbitantă (pe alocuri chiar imposibilă) să i se pretindă să fi respectat norme metodologice care nu existau încă. Pe cale de consecință, nu se impunea nici să urmeze procedura în discuție. În ceea ce privește plafonul, instanța de trimitere a observat că reclamanta a efectuat o cheltuială la un moment la care legislația română nu prevedea un astfel de element, ci doar obligația angajatorului de a deconta costurile dispozitivelor de corecție. Pe cale de consecință, nu consideră că se impune aplicarea acestuia. ... ...